Cu Tine am să merg pe cale!
Când ziua mi se pare că este pe sfârșite,
Fac socoteala zilei și mai aștept ceva...
Din tot ce-am plănuit, puține-s împlinite
Iar inima-mi tânjește după iubirea Ta.
Idei peste idei și noi angajamente,
În cursul unei zile, eu le fac lui Isus.
În gând îmi fac un plan, dar alte aranjamente
Apar, și le întoarce toate cu josu-n sus.
Iar când îmi fac bilanțu-activității mele
Poate pentru o zi, sau pentru o săptămână
Și fapte analizez de-s bune, sau de-s rele,
Am înțeles pe loc: Nu-s cu Isus de mână!
Eu nu sunt mulțumit de ce-am realizat
Și văd că planul meu pe sfârlă tot s-a dus...
Și neputința simt... Ușor dezamăgit,
Îngenunchez plângând, Îl chem pe al meu Isus.
Îl rog să aibă milă de neștiința mea,
Să nu mă părăsească, să fie tot al meu.
În veci vreau să-L slujesc și aștept mila Sa,
Știu, am greșit adesea și am căzut mereu...
Credeam că știu destule, și singur le pot face.
Credeam în continuare în propria-mi putere
Dar Domnul m-a văzut și m-a lăsat în pace
Știa că voi greși și voi simți durere...
El ar fi vrut cu totul ca Lui să mă supun
Orice problemă am, noi doi s-o deslușim.
El este Domnul Vieții și este cel mai bun!
Noi nicăieri n-ajungem, de fără El pornim.
Trăind o experiență, din nou am învățat
Că-n tot ce facem noi, Isus, prezent să fie
Ca orice lucru mic, ce pare neînsemnat,
Chiar ar putea schimba al nost' drum, pe vecie
Prin faptele mărunte ajungem la sfințire
Căci nu putem dintr-una să facem fapte mari,
De vom găsi pe Domnul și a Sa mântuire
Smeriți să fim și buni, și în credință tari.
Noi să nu fim fățarnici, prea multe să vorbim,
Să creadă cei din jur că suntem credincioși...
Spunem cu gura una, dar altele gândim,
Iar Domnul nostru știe că suntem mincinoși.
Vorbele-s de prisos când slabă e credința
Vom fi descoperiți de cei de lângă noi
Că ei nu văd în noi smerenia, umilința,
Și nici bunăvoința când alții-s în nevoi.
Căci lor, una le spunem și alta noi gândim
Și nicicum nu lăsăm, mândria la o parte,
Deși-n inima noastră amarnic ne căim
Conștiința clar ne spune că așa, nu se poate!
Chiar de cădem pe cale, să nu dăm înapoi,
Să ne sculăm de jos și să ne scuturăm
Noi să nu pierdem drumul, cu cel mai scurt convoi,
Cu forță și putere mereu să înaintăm!
Și să plecăm cu aceia care mai au iubire
Și care se țin strâns de brațul lui Isus.
E unica cărare ce duce la sfințire
E drumul cel îngust, ce duce la cer, sus.
În patul de odihnă și-n a zilei frământare
Nu dorm, ci meditez profund la Domnul meu...
Mă scol, îngenunchez, din nou îmi cer iertare.
Cu El vreau ca să merg oricât mi-ar fi de greu.
Nu vreau din brațul Lui ca să fiu dat deoparte
Iar lacrimile-mi curg și plânsul mă îneacă...
Eu știu că El e Domnul, de El vreau să am parte
Această lume poate să meargă și să treacă.
Iubirea Lui rămâne, e unica mea șansă
Căci ceasul a sosit, e totul pe sfârșite
Și în genunchi mă rog, mă simt parcă în transă...
Știu, vorbele ce spun de El sunt auzite.
Un lucru îmi rămâne, e opțiunea mea,
Aicea, numai eu pot singur să decid.
Pe crucea Lui de chin, El mi-a dat viața Sa
A inimii portiță eu vreau să Îi deschid.
Și pentru totdeauna vreau să mă însoțească
Și-n tot ce fac de acum, eu Îi cer ajutor,
E singurul ce poate, așa, să mă iubească
Cum sunt de păcătos, meschin și lăsător...
Curat doresc să fiu și pentru aceasta lupt
Iar bunul meu Isus mereu mă însoțește,
În marea veșnicie, la El vreau să mă mut,
Cu El vreau să trăiesc! În veci El mă iubește!
Amin
Câmpia Turzii, 5 iunie 2011